Ansamblul Curtea Domnească din Târgoviște
Conceput ca un complex de construcții care să servească drept apărare și reședință pentru voievozi ai Țării Românești, Ansamblul Curtea Domnească era locul unde se întâmplau cele mai importante evenimente. Săpăturile arheologice confirmă că ansamblul exista în timpul lui Mircea cel Bătrân. Un act al fiului și asociatului său la domnie, Mihail I, datat 1417-1418, vorbește despre reședința voievodală fortificată.În acele vremuri funcționau aici prima biserică-paraclis, o casă, o curtină (un zid defensiv construit între două turnuri) și în s-au găsit urme ale unei palisade de lemn de mici dimensiuni.
Din incintă fac parte Palatul domnesc, Turnul Chindiei, Biserica Sfânta Vineri, Biserica Mare Domnească, biserica-paraclis veche, grădinile Palatului, Baia domnească, Casa Bălașa și Foișorul.
Palatul Domnesc
Palatul Domnesc face parte din Curtea Domnească și este prima construcție care ar fi putut fi reședința domnească. A fost ridicat în jurul anului 1400 de către Mircea cel Bătrân. Din clădire s-a mai păstrat doar fundația beciului din pietre de râu.
Turnul Chindiei
Construit în secolul al XV-lea, Turnul Chindiei face parte din Curtea Domnească și a fost construit de Vlad Țepeș, în timpul celei de-a doua domnii.
Biserica Domnească Mică – Sfânta Vineri
Biserica Sânta Vineri este printre cele mai vechi lăcașuri de cult din țară. Este singurul monument care datează de la mijlocul secolului al XV-lea și care a rămas în picioare.
Biserica Mare Domnească
A fost ridicată de domnitorul Petru Cercel, când au început lucrările de refacere a Curții Domnești. A suferit și ea unele daune în timpul campaniei din 1595, când au fost afectate numeroase clădiri ale orașului.
Băile Curții Domnești
În complexul Curții Domnești exista și o baie. Ruina se află în partea de est a caselor și a fost construită în timpul domniei lui Matei Basarab.
Avea trei încăperi dispuse în șir: prima era vestiarul, apoi camera unde se făcea baie și către sud, fără legătură cu celelalte două, era încăperea unde stătea cazanul în care se fierbea apa.
Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești
Se află chiar lângă poarta mare pe latura de sud-est a Curții Domnești. Găzduit în Casa de Aramă, această clădire superbă a fost reconstruită din temelii.
Casa Domniței Bălașa
Se află către est de zidul de incintă al Curții Domnești. Casa Domniței Bălașa a fost construită în anul 1656, la inițiativa doamnei Bălașa, soția lui Constantin Șerban Cârnu.
Parcul Chindiei
Parcul Chindiei se află în imediata apropiere a Curții Domnești. Este un spațiu verde plin de istorie și cultură. Parcul este un loc preferat de locuitori și turiști pentru plimbări și relaxare, oferind o oază de liniște.
Parcul Mitropoliei
Parcul Mitropoliei este un alt loc deosebit unde poți face o plimbare liniștită în Târgoviște. Catedrala Mitropolitană, situată în inima parcului, datează din secolul al XIX. Totuși, pe locul acesteia se afla o veche Mitropolie ctitorită de Neagoe Basarab în perioada 1516-1520.
Zoo Târgoviște
Situată pe latura de Nord a Parcului Chindia, grădina Zoologică Târgoviște se întinde pe o suprafață de 4 hectare. Este un loc ideal pentru o plimbare relaxantă cu copii. Parcul Zoo deține în colecție specii de păsări și animale de pe toate continentele, unele fiind chiar pe cale de dispariție.
Muzeul Național al Poliției
Acesta este singurul muzeu cu acest profil din România. Se află vizavi de Curtea Domnească, în aceeași incintă cu Muzeul de Artă și cel de Istorie.
Clădirea este un monument de arhitectură care este așezat pe locul fostei „Case a coconilor”, ridicată de Constantin Brâncoveanu în 1701.
Aici vei vedea stadiile de dezvoltare ale Poliției Române, iar circuitul începe cu sala dedicată Agiei, prima instituție polițienească din România. Vei găsi uniforme, arme și diverse documente pline de istorie și însemnătate.
Mănăstirea Stelea
O mănăstire ortodoxă de călugări, această construcție datează din secolul al XV-lea și al XVI-lea. A fost ridicată de negustorul Stelea și este inclus pe lista monumentelor istorice.
Ansamblul Mănăstirii Stelea este format din Biserica Învierea Domnului, Casa egumenească sau Casa Nifon, Beciul primei case egumenești, Corpul de chilii, Ziduri de incintă, Turnul clopotniță și corp de poartă.
Mănăstirea Dealu
Mănăstirea Dealu este o mănăstire de maici situată pe un deal din apropierea orașului Târgoviște și un obiectiv turistic pe care ar trebui să îl vizitezi.
Vei fi întâmpinat de multă liniște și un peisaj superb. În 1598, Mihai Viteazul a depus în biserica mănăstirii jurământul de supunere față de împăratul Rudolf al II-lea.
Între 1912 și 1940, aici a fost Liceul Militar Nicolae Filipescu, unde au învățat Corneliu Zelea Codreanu și apoi principele moștenitor Mihai al României.
Muzeul de Istorie din Târgoviște
Muzeul de Istorie din Târgoviște este situat în inima orașului istoric, nu departe de Curtea Domnească. Colectia muzeului include o gamă largă de exponate, de la artefacte arheologice care datează din preistorie și până în perioada medievală și modernă, până la documente, arme, unelte și obiecte de artă care ilustrează istoria bogată și diversificată a Târgoviștei și a Țării Românești. De asemenea, muzeul pune accent pe perioada domniei lui Vlad Țepeș (Dracula) și pe istoria Curții Domnești.
Muzeul de Artă Târgoviște
Muzeul de Artă se află în imediata apropiere a Muzeului de Istorie. Acesta găzduiește o colecție impresionantă de opere de artă, cuprinzând picturi, sculpturi, grafică și artă decorativă, reflectând tradițiile artistice locale și naționale.
Muzeul Vasile Blendea
Muzeul Vasile Blendea din Târgoviște este dedicat vieții și operei sculptorului român Vasile Blendea, un artist important al secolului al XX-lea. Acest muzeu expune o colecție impresionantă de lucrări ale artistului, oferindu-ți o perspectivă asupra talentului său artistic.
Interesant este faptul că întreaga clădire a fost ridicată peste beciuri mai vechi, datând din secolul XVII, care mai există și în prezent.
Casa Atelier Gheorghe Petrașcu
Casa Atelier Gheorghe Petrașcu din Târgoviște este un muzeu dedicat vieții și operei pictorului român Gheorghe Petrașcu, unul dintre cei mai importanți artiști plastici ai României din perioada interbelică.
Această casă, care a servit ca atelier și locuință pentru artist, a fost transformată în muzeu pentru a conserva și expune opera lui Petrașcu. Astfel, noi putem astăzi să cunoaștem mai bine contribuția sa la arta românească. Casa în sine este un obiectiv turistic, iar împreună cu cele peste 50 de opere expuse, devine chiar un reper al orașului.
Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni
Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni este un spațiu cultural dedicat sărbătoririi și conservării patrimoniului literar al județului Dâmbovița. Acest muzeu adăpostește o colecție impresionantă care include manuscrise, prime ediții de cărți, fotografii, scrisori și alte documente personale aparținând unor scriitori marcanti ai regiunii.
Muzeul “Metamorfozele unui loc al memoriei” – Locul execuției soților Ceaușescu
Muzeul “Metamorfozele unui loc al memoriei – Locul execuției soților Ceaușescu” este dedicat unui moment semnificativ din istoria noastră: procesul și execuția soților Nicolae și Elena Ceaușescu, care a avut loc în decembrie 1989. Acest muzeu este amplasat în exacta locație unde a avut loc execuția, în incinta fostei unități militare din Târgoviște. El servește ca un spațiu de reflecție asupra evenimentelor care au dus la căderea regimului comunist în România.
La începutul anilor ’90, zidul unde a avut loc execuția soților Ceaușescu a fost inițial tencuit, dar ulterior s-a decis decopertarea parțială a acestuia pentru a expune urmele lăsate de gloanțe.